Newsflash

Rezultate căutare « ziua asistentilor medicali »


Ziua Sănătăţii

- mar. 26, 2010

   Anul acesta sloganul de 7 aprilie este focalizat pe urbanizare în formula: 1.000 de oraşe – 1.000 de vieţi şi conţine îndemnul de a participa la mişcarea globală pentru a face localităţile urbane mai sănătoase. În săptămâna 7–10 aprilie 2010, se organizează o campanie care are ca obiective:
  • 1.000 de oraşe: deschiderea spaţiilor publice pentru sănătate, oriunde în parcuri, săli publice, curăţenia arterelor sau închiderea unor străzi pentru vehicule cu motor;
  • 1.000 de vieţi: colectarea a o mie de povestiri despre campioni ai sanitaţiei urbane ale căror acţiuni au avut un impact semnificativ asupra salubrizării localităţii lor.
 

Asistenţii medicali vor lucra după proceduri

de Izabela AGAVRILOAIE - mar. 26, 2010

   Procedurile conform cărora vor lucra asistenţii medicali generalişti au fost aprobate de Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în şedinţa din luna martie 2010. Elaborarea acestora a început anul trecut, iar documentul a fost revizuit, modificat şi completat de patru ori, în funcţie de propunerile şi sugestiile filialelor organizaţiei. (...)

Cadre universitare dintre asistenţii medicali – pregătite în Spania

de Izabela AGAVRILOAIE - feb. 26, 2010

   Păstrând tradiţia, primul interviu pe anul în curs apărut în revista Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Ars medica, a fost acordat de preşedintele organizaţiei, dl Mircea Timofte. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Pentru profesionalismul asistenţilor medicali

de Prof. dr. Eusebie ZBRANCA - ian. 29, 2010

Suntem în prezent pe Terra aproape 7 miliarde de oameni. Statisticile OMS arată că unul din cinci oameni suferă de o tulburare endocrină. Asta înseamnă că endocrinologii şi colaboratorii lor, asistenţi medicali de specialitate, sunt chemaţi să exploreze, trateze şi dispensarizeze peste un miliard de semeni. (...)

Ziua Fundaţiei „SEBASTIAN“ – a III-a ediţie –

de Dr. S. N. - ian. 15, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Comisia Europeană vrea asistenţi medicali în universităţi

de Izabela AGAVRILOAIE - ian. 15, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Ziua infertilităţii

- dec. 11, 2009

„Viaţa este lucrul cel mai bun din câte s-au întâmplat vreodată“. (Gabriel Garcia Marquez) Progresele ştiinţifice ce au avut loc în ultimii 25 de ani au făcut posibilă apariţia unor biotehnologii avansate. Aplicarea acestora în biologia reproductivă a făcut posibilă apariţia fertilizării in vitro. (...)

Pregătirea şi competenţele asistenţilor medicali

de Izabela AGAVRILOAIE - dec. 11, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Ziua HIV/SIDA

- dec. 4, 2009

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, împreună cu Uniunea Asociaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA au organizat, joi, 3 decembrie a.c., o conferinţă de presă cu ocazia celebrării Zilei Mondiale de Luptă Împotriva HIV/SIDA. (...)

Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice

de Conf. dr. Irina CODIŢĂ - nov. 27, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI ZAHARAT

de Prof. dr. Nicolae HÂNCU - nov. 13, 2009

Ziua de 14 noiembrie marchează, în fiecare an, momentele planetare de solidaritate cu semenii noştri care au această boală. În acest an, Ziua Mondială a Diabetului Zaharat se desfăşoară sub generoasa idee „EDUCAŢIA ŞI PREVENŢIA ÎN DIABETUL ZAHARAT“. (...)

Ziua profesiilor liberale

de Luminiţa VÂLCEA - nov. 6, 2009

Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) a organizat, recent, cea de a doua ediţie a Conferinţei „Ziua profesiilor liberale din România“, care, de altfel, va fi celebrată anual. Ideea unei asemenea manifestări vine de la Comitetul Economic şi Social European, care a lansat, în 2006, „Ziua europeană a profesiilor liberale“. (...)

Ziua medicului pensionar

de Dr. Al. TRIFAN - oct. 30, 2009

În fiecare an, Asociaţia Medicilor Pensionari din România (AMPR) organizează întâlniri colegiale la care participă numeroşi medici pensionari, aducând cu ei nostalgia unei experienţe care, deşi mai poate fi valorificată, este de cele mai multe ori neglijată. (...)

ZIUA MEDICULUI PENSIONAR

de Dr. Aurel F. MARIN - oct. 23, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

ZIUA MEDICULUI PENSIONAR

- oct. 16, 2009

Întâlnirea programată pentru această sărbătorire va avea loc la 24 octombrie a.c., ora 10, în amfiteatrul mare al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. (...)

Asistenţii medicali, aproape de public

de Mircea TIMOFTE - iul. 24, 2009

Conferinţa internaţională a Ordinului, de anul acesta, a relevat diferenţe semnificative între România şi o parte a statelor Uniunii Europene, în ceea ce priveşte raporturile dintre sistemul de sănătate şi public. În România, sistemul funcţionează şi este privit ca un întreg ce pur şi simplu trebuie să existe, neintegrat societăţii şi nevoilor comunităţii. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe